Zmeurul

Raspberries; Objects on white backgroundZmeurul

(Rubus idaeus)

Aroma și mirosul unui vas plin cu zmeură proaspătă vor da farmec unei zile de vară. Tradițional însă, zmeurii au avut o perioadă de fuctificare extrem de scurtă. Cei mai mulți zmeuri care rodeau vara țineau nu mai mult de trei săptămâni, și următorul rod era anul care urma. Într-adevăr existau zmeuri care rodesc și toamna, însă recoltele erau scăzute și fructele nu avea un gust atât de bun. În zilele noastre, soiurile care rodesc și toamna sunt mult îmbunătățite, făcând posibilă – cel puțin în teorie – alegerea și consumarea fructelor proaspete de la începutul lui iulie până la primul îngheț. Și de asemenea putem alege și dintr-o varietate de culori: de la portocaliu la galben, roșu, violet și negru.

Odată ce zmeurii s-au prins și ați învățat cum să îi tundeți, vor fi destul de ușor de crescut. Sunt plante viguroase și varietățile de vară în mod special, vor avea nevoie de sprijin cât și de protecție împotriva păsărilor înfometate. Pentru o recoltă rezonabilă veți avea nevoie de un rând de butași lung de 2-3 m și dacă creșteți atât varietățile care rodesc vara cât și cele care rodesc toamna, asigurați-vă că le poziționați separat.333

Varietățile de zmeur de vară cresc înalte și au nevoie de sprijin. Varietățile de toamnă sunt mai scurte și pot fi crescute fără suport, deși se vor comporta mai bine dacă vor fi susținute. Majoritatea sistemelor de sprijin implică pari de lemn și un rând simplu sau dublu de sârme.

Creșterea zmeurilor

Zmeurii de vară și de toamnă se comportă diferit. Varietățile de vară dau rod pe tulpinile de anul trecut și varietățile de toamnă rodesc pe tulpinile din același an. Prin urmare tunderea va fi foarte diferită. Pentru a face o procedură corectă, trebuie să știi cu ce variantă ai de-a face și trebuie să le crești separat. Dacă se răspândesc și cele două varietăți se amestecă nu vei mai ști care tulpini trebuie tăiate și care trebuie păstrate pentru anul care urmează.

Alegerea plantelor

Zmeurii pot fi cumpărați în rădăcină nudă sau în ghivece.

Când se face plantarea

  • Plantele în rădăcină nudă se vor planta primăvara devreme.
  • Plantele în ghiveci se vor planta până primăvara târziu când solul începe să se încălzească, permițând plantelor să se integreze rapid. Se pot planta și toamna în regiunile cu o iarnă mai blândă.

Unde se va face plantarea

Alegeți o zonă protejată de vânturile puternice, pentru ca plantele să nu fie distruse.  Zmeura se coace mai bine dacă are destul soare, mai ales varietățile de toamnă, care rodesc la sfârșitul sezonului.

001

Plantarea zmeurilor

Tipul de sol

Zmeurii au nevoie de apă din belșug, dar solul trebuie să aibă un drenaj bun. Dacă apa rămâne prea mult la rădăcini, acestea riscă să moară. Dacă solul de care dispuneți e cleios, gândiți-vă să faceți plantarea în paturi mai înalte.

Zmeurilor le place un sol ușor acid cu un pH între 6.0 și 6.5. Dacă solul de care dispuneți e alcalin (cu un pH mai mare de 7.5), acidifiați-l pentru a preveni deficiența de fier. Dacă solul este uscat și nisipos, adăugați destulă materie organică pentru  a se menține umiditatea și udați regulat.

Cum se plantează

Pregătiți solul dinainte și ansamblați parii de sprijin. Smulgeți toate buruienile. Săpați un șanț și adăugați un compost bine fermentat sau îngrășământ natural și amestecați-l cu solul. Aceasta va duce la o creștere eficientă a noilor butași.

Zmeurii nu trebuie plantați foarte adânc. Îngropați rădăcinile la aproximativ 8 cm, așezați pământul în jurul lor, și tăiați vârful fiecărui butaș la aproximativ 25 cm de la nivelul solului. Primăvara când planta va da noi lăstari de jos,  vor crește mult mai bine dacă veți tăia butașul original la nivelul solului. Faceți acest lucru cu grijă. Poate părea o acțiune drastică, dar se merită pentru că planta va fi astfel încurajată să dea mai mulți lăstari și să-și dezvolte în același timp o rădăcină puternică.

Distanța de plantare

Între butași: 38-45 cm.

Între rânduri: 2 m.

Creșterea zmeurilor în ghiveci

Zmeurii pot fi crescuți în ghivece, chiar dacă așa nu vor da o recoltă foarte bogată. Varietățile de toamnă mai scurte pot avea un succes mai mare în ghiveci. Plantați doi sau trei butași într-un recipient cu diametrul de 30 cm și asigurați sprijin tulpinilor pe măsură ce acestea cresc. Puteți să plasați ghiveciul lângă un gard sau să direcționați planta pe un spalier. Udarea este esențială: nu trebuie udați prea mult astfel încât apa să băltească, dar nici nu este permisă uscarea pământului.

Îngrijire

imagesUdarea

Udați regulat o dată sau de două ori pe săptămână vara când e foarte cald, mai ales atunci când fructele încep să se dezvolte. Încercați să evitați stropirea tulpinilor pentru a nu determina răspândirea ciupercilor.

Hrănirea

Zmeurii sunt plante care au nevoie de hrănire. Primăvara se va aplica deasupra solului un strat de îngrășământ obișnuit pentru a crește nivelul de nitrogen, fosfat și potasiu.

Aplicarea de mulci

După hrănire udați bine solul, apoi împrăștiați un strat de 5-8 cm de mulci din gunoi sau compost bine fermentat în jurul plantelor, evitând contactul cu tulpinile.

Protejarea

Varietățile de vară au nevoie de o plasă sau orice altă protecție împotriva păsărilor. Varietățile de toamnă par a fi mai puțin atractive pentru acestea, așa că nu vor avea nevoie de protecție.

Protejarea împotriva înghețului

Zmeurii înfloresc mai târziu decât orice alt fruct care crește pe arbuști așa că sunt mai puțin expuși înghețului.

Recoltarea și stocareaimages (1)

Majoritatea zmeurilor se coc în iulie, deși câțiva se vor coace în august. Zmeurii de toamnă încep să se coacă în august și continuă până în octombrie, sau până la primul îngheț. Culegeți fructele când sunt uscate, pentru că dacă sunt ude nu se vor păstra. Spre deosebire de muri, partea centrală a fructului va rămâne pe tufiș atunci când veți culege fructul. Așa că dacă fructele nu ies ușor, înseamnă că nu sunt coapte. Zmeura coaptă se va păstra câteva zile în frigider, dar dacă nu intenționați să o consumați imediat, congelați-o imediat după culegere. Nu lăsați fructe coapte pe tufiș: vor purezi doar și fructele care încă nu s-au copt nu vor crește la mărimea potențială. Dacă doriți să congelați fructele sau să le folosiți la gătit, le puteți culege înainte de a se coace complet.

Recolta

Zmeurii de vară produc o recoltă mai bogată decât cei de toamnă. Dintr-o secțiune de butași de zmeur de 1 m, puteți obține 2-3 kg de zmeură de vară și 1-1,5 kg de zmeură de toamnă.

Îngrijire în funcție de anotimpuri

005Iarna târziu

  • Tăiați vârful butașilor de vară.
  • Tăiați și înlăturați toate tulpinile din anul trecut ale butașilor de toamnă, dacă nu ați făcut asta deja în timpul toamnei.

Începutul până la mijlocul primăverii

  • Noi frunze vor începe să apară pe butașii de vară din anul trecut.
  • La varietățile de toamnă vor ieși noi lăstari de jos.
  • Aplicați un îngrășământ obișnuit și apoi aplicați un strat protector.
  • Acum e momentul să plantați butași în rădăcină nudă.0041

Primăvara târziu

  • Se vor forma mugurii de floare, și se vor deschide pentru polenizare.
  • Începeți să smulgeți buruienile și să udați.
  • Protejați cu o plasă varietățile de vară împotriva păsărilor.

Vara devreme

  • Udați din belșug cel puțin o dată pe săptămână sau de mai multe ori dacă vremea e secetoasă.
  • Legați bine noii lăstari.

004
Mijlocul verii

  • Recoltați zmeura de vară.
  • Continuați să udați regulat pe măsură ce fructele se coc.

Vara târziu

  • Recoltați ultimele fructe de pe butașii de vară și primele fructe de pe butașii de toamnă.
  • Tăiați și înlăturați butașii de vară care au terminat de rodit. Legați noile mlădițe pentru anul care urmează.

Toamna devreme003

  • Recoltați fructele de pe butașii de toamnă.
  • Plantați zmeuri din ghiveci în această perioadă în zonele cu ierni mai blânde.

Mijlocul toamnei

  • Continuați recoltarea fructelor până la primul îngheț.

Toamna târziu

  • Tăiați și înlăturați toate tulpinile varietăților de toamnă după ce au căzut frunzele.

006Tunderea și legarea zmeurilor

Tunderea zmeurilor de vară și de toamnă se va face foarte diferit. Fiecare varietate are nevoie să fie tunsă doar o dată pe an, dar trebuie să știți când – altfel recolta va fi o dezamăgire. Zmeurii de toamnă vor rodi pe tulpinile din anul în curs, așa că atunci când vor termina de rodit le veți tăia la nivelul pământului. Anul următor plantele vor da din nou lăstari de jos.  Însă zmeurii de vară rodesc pe tulpinile din anul precedent. Le puteți desigur tăia după ce au fost culese toate fructele, dar trebuie să fiți atenți să nu tăiați noii lăstari care nu au rodit încă: veți avea nevoie de aceștia pentru anul care urmează.

Spalieri din pari și sârmă

Un sistem special construit din pari de lemn și sârme este cel mai bun mod de a sprijini zmeurii, mai ales varietățile de vară care cresc înalte. Folosiți pari de lemn de 8 x 8 cm rezistenți la putrezire și înalți de 2,5 m. Îngropați-i în pământ la 60 cm și întindeți între ei pe orizontală sârmă galvanizată, ori pe un singur rând, ori pe două rânduri prinse pe niște bucăți încrucișate.

 

Spalieri cu un singur rând de sârme

  • Legați trei sârme pe orizontală la 75 cm înălțime, la 1,1 m înălțime și la 1,5 m înălțime.
  • Tensionați-le cu ajutorul unor șuruburi.
  • Pe măsură ce noii lăstari cresc, legați-i de sârme cu ață.

    0061

    Spalier cu un singur rând de sârme

Spalieri cu două rânduri de sârme

  • Atașați câte două bucăți de lemn (de 60 cm) încrucișate pe fiecare par, una la 1 m, și cealaltă la 1,5 m.
  • Întindeți pe orizontală sârmă între ele, și legați încă câteva sârme sau sfori încrucișate la intervale regulate.
  • Tulpinile vor crește printre sârme.
0062

Spalier cu două rânduri de sârme

Tunderea zmeurilor de vară

Tunderea se va face în general vara târziu, după ce toate fructele au fost culese. Noile tulpini care vor rodi anul care urmează, vor fi legate strâns și li se va tăia doar vârful iarna.

  1. 007

    Tunderea zmeurilor de vară

    Vara târziu după recoltare, tăiați de la bază toate tulpinile care au dat rod în acest an. Aceasta va lăsa aerul și lumina să pătrundă și va reduce riscul îmbolnăvirii lăstarilor noi de la cei vechi.

  2. În același timp, asigurați-vă că noii lăstari sunt legați la o distanță de 10 cm unii de ceilalți. Dacă sunt prea lungi, arcuiți-i și fixați-i așa. Astfel vor avea un aspect ordonat și nu vor fi distruși de vânt.
  3. În februarie tăiați vârful tulpinilor arcuite la aproximativ 15 cm deasupra sârmei orizontale de sus. Acestea vor fi tulpinile care vor da rod în această vară.

Tunderea zmeurilor de toamnă

1

Tunderea zmeurilor de toamnă

După ce tulpinile își pierd frunzele toamna, tăiați-le sau tundeți-le la nivelul pământului. Noii lăstari vor ieși primăvara și fructele se vor face vara târziu. Dacă nu tăiați tulpinile toamna, vor înmuguri din nou anul următor și vor produce o recoltă mică vara, motiv pentru care uneori sunt numiți zmeurii veșnic roditori. Însă direcționarea energiei înspre recolta de toamnă va duce la rezultate mai bune.

  1. Zmeurii sunt plante rezistente la îngheț și pot trece de iarnă fără protecție.
  2. Toamna târziu, tăiați de la bază toate tulpinile care au crescut în anul precedent.
  3. S-ar putea ca noii lăstari să aibă nevoie de ajutor să ajungă la sârme. Întindeți-i legându-i cu ață.
  4. Vara devreme, tăiați orice lăstari noi care nu au avut o creștere bună, sunt slabi dezvoltați sau au crescut în direcții greșite.

Boli și dăunători

Boli și dăunători de frunze și tulpini

  • Făinarea (un strat alb de praf pe frunze): Făinarea e cauzată de o ciupercă și se înrăutățește atunci când vremea e caldă și uscată. Frunzele se pot îngălbeni și muri și lăstari se pot ofili. Se întâmplă și ca fructele să se strice.
  • Frunze galbene cu nervuri verzi:  îngălbenirea noilor frunze poate fi un semn al lipsei de fier, și îngălbenirea frunzelor mai vechi de mai jos un semn al lipsei de mangan (vezi imagine dreapta, nr 1).
  • Frunze încrețite, maro și care mor: pot fi un semn al secetei, lipsei de potasiu sau a unor insecte de frunză (vezi imagine dreapta, nr 2).
  • Pete violet cu alb sau gri în centru: acestea vor apărea pe frunze și pe tulpini și pot duce la moartea plantei. Infecțiile serioase pot determina moartea plantei (vezi imagine dreapta, nr. 3).
  • Frunze încrețite și lipicioase: afidele vor deforma frunzele și vor crea un
    008

    Boli și dăunători

    înveliș lipicios sau
    negricios.

  • Pete pestrițe sau mozaice pe frunze: pete umflate, galbene verzui, creșterea încetinită, sau cu încrețirea frunzelor în jos, pot fi semnele unui virus.
  • Găuri mici în frunze: Niște pete mici roșii-maronii și găuri cu margini neregulate, maronii indică existența unor pepi de plante care sug seva și sunt greu de identificat.
  • Pete portocalii sau ruginii: Rugina e o ciupercă care afectează multe fructe ale arbuștilor. Nu e fatală însă.
  • Pete violete pe lăstari în jurul mugurilor noi: Până toamna umflăturile se transformă din maro-violet în argintiu-gri. E posibil ca noii lăstari ai plantelor infectate să moară primăvara următoare.
  • Tulpinile crapă și se rup: o infecție cu ciupercă la baza tulpinilor, le va determina să devină maro închis, mai fragile și să se îndoaie. Antracnoza poate avea același rezultat.
  • Frunze scheletice: gândacii japonezi se hrănesc cu țesut de frunze dar nu mănâncă nervurile. Larvele lor se hrănesc din rădăcini, ceea ce va slăbi de asemenea planta. Viermii de fructe vor avea același efect asupra frunzelor.
  • Vârfurile tulpinilor se veștejesc: dăunătorii zmeurului vor depune ouă aproape de vârful lăstarilor noi. Larvele vor scormoni prin lăstari.

Boli și dăunători ai fructelor

  • Putregai cenușiu: Fructele afectate vor fi acoperite de mucegai și vor putrezi  (vezi imagine dreapta, nr. 4).
  • Fructe mâncate: păsări, viespi și alte insecte găsesc zmeura irezistibilă, mai ales varietățile de vară (vezi imagine dreapta, nr. 5).
  • Viermi în fructe: fructele care se coc se pot zbârci, decolora și putrezi. Dacă vă uitați în interior veți descoperi niște larve crem-maronii care se hrănesc din fruct.
  • Fructe mici, uscate și fără gust: plantele afectate de ventriculoză se vor ofili, unele fructe nu se vor coace bine. Ciuperca poate fi fatală pentru tulpini.

Varietăți de zmeur existente

Zmeurii se împarte în două categorii: zmeuri de vară care rodesc pe tulpinile de un an, și zmeuri de toamnă care rodesc pe tulpini de doi ani. Va prezentăm în continuare câteva varietăți existente pe care le puteți încerca în grădina dumneavoastră.

Zmeuri de vară

Rubus idaeus  ‘Twotimer Sugana’

Soiul ‘Twotimer Sugana’ este un soi foarte special de zmeur. Are un randament mare cu fructe gustoase. Denumirea vine de la faptul că recoltarea are loc la sfârșitul verii cu o a doua recoltă în următoarea vară. Astfel poate fi numită multi-anuală ceea ce este o raritate. Fructele sunt de un roșu aprins cu un gust delicios de dulce, pe care nimeni nu-l poate rezista. Acest soi robust va convinge iubitorii de fructe pentru că nu ia mult spațiu. Crește direct în poziție verticală și compact deci nu vei depune mult efort pentru a le restrânge sau pentru a le lega. Ating o înălțime de 1,80 cm și rămân la fel de compacte. Solurile preferte sunt cele ușor alcalin, neutru sau ușor acidic. Iubește soarele dar se dezvoltă și la semi-umbră. Poate fi crescut și în ghivece pe terase sau balcon pentru cei ce locuiesc la bloc și care nu au o grădină. Cumpără acest zmeur.

Rubus idaeus ‘Valentina’

Această varietate de zmeur produce fructe cu un gust excepțional din iunie până în iulie pe niște butași cu puțini spini, ceea ce va face recoltarea mai ușoară. Este o plantă rezistentă la boală, deci nu e necesară folosirea de pesticide.  Este indicată plantarea într-un loc însorit și un sol bine drenat. Cumpără acest zmeur.

Rubus idaeus ’Tulameen’

Acest soi provine din Canada. Fructele de la acest soi sunt cele întâlnite de cele mai multe ori în supermarket-uri. Perioada de recoltare este destul de lungă: începe de la mijlocul lui Iulie și continuă până la mijlocul lui august, recolta cea mai mare fiind la începutul lui august. Acest soi produce fructe foarte atractive de un roșu deschis, lucioase și în formă conică și foarte delicioase. Fructele își mențin forma destul de bine după ce sunt culese. Fructele sunt mari, aprox 5-7 grame fiecare și mărimea se menține pe tot parcusul sezonului de recoltare. Tijele cresc până la 1,8 metrii cu puțini ghimpi și ușor de întreținut. Este foarte rezistent la îngheț și la boli.  Este autofertil. Pentru că florile și fructele se formează pe tijele din anul precedent, vara după recoltare ar trebui tăiate aceste tije aproape de sol, și lăsate numai tijele care s-au dezvoltat în anul respectiv. Cumpără acest zmeur.

Rubus idaeus ‘Fall Gold’

Numele acestui soi de zmeur vine de la fructul auriu care  are un gust delicat cu aluzii tropicale şi dulce ca mierea de albine. Perioada de recoltare este din mijlocul verii până toamna timpuriu. Excelent pentru a fi servite proaspete dar și pentru gemuri și jeleuri. Este autopolenizator. Cumpără acest zmeur.

Rubus idaeus ‘Apricot’

Originea acestui soi de zmeur este Statele Unite ale Americii. Planta crește până la o înălțime de 1,5-2 metrii. Fructele sunt mari, ferme, portocaliu strălucitor, aromat, foarte dulce. Se coc la sfârșitul lunii iulie până în septembrie. Cumpără acest zmeur.

 

 


Zmeuri de toamnă

Rubus idaeus ‘Aroma Queen’

Acest soi produce o recoltă foarte bună. Crește în poziție verticală și ajunge la o înălțime de aproximativ 120-160 cm. Tijele sunt puternice și nu au nevoie de o pergolă. Perioada de recoltare începe de la mijlocul lunii august până bine în octombrie. Gustul ei se aseamănă cu aroma dulce de zmeură sălbatică. Poate fi servită proaspătă dar este ideală și pentru gem, și jeleu. Fructifică toamna pe tijele din anul respectiv. Tăierea completă până aproape de pământ este recomandată imediat după recoltare  pentru a stimula un noi lăstari viguroşi și sănătoşi. Cumpără acest zmeur.

Rubus idaeus ‘Polka’

Acest soi este fără îndoială unul din cele mai bune soiuri de zmeur care fructifică toamna. Acest soi polonez are un randament dublu decât părintele lui, soiul Autumn Bliss, și recoltarea are loc cu 2 săptămâni mai devreme. Odată ce s-a stabilit, fiecare plantă poate produce până la 2,5 kg de zmeure mari, de un roșu-înghis cu un gust delicios care pot fi recoltate de la sfârșitul lui Iulie până în Octombrie. Planta este viguroasă, aproape fără ghimpi și este foarte rezistentă la boli. Produce o recoltă rezonabilă și în grădini cu un sol care lasă de dorit. Ajunge până la o înălțime de 1,5 m și se întinde pe 50 cm. Fructifică toamna pe tijele din anul respectiv. Tăierea completă până aproape de pământ este recomandată imediat după recoltare  pentru a stimula un noi lăstari viguroşi și sănătoşi. Cumpără acest zmeur.

Rubus idaeus ’Zeva’

Acest soi are fructele  foarte atractive, cu o pulpă tare și cu un gust excelent. Culoarea lor sunt de un roșu închis la culoare și pot fi consumate proaspăt, înghețate sau folosite la gem. Are un randament mare. Produce o abundență de fructe în primul an. Perioada de recoltare este August-Octombrie. Este autofertil. Fructifică toamna pe tijele din anul respectiv. Tăierea completă până aproape de pământ este recomandată imediat după recoltare  pentru a stimula un noi lăstari viguroşi și sănătoşi. Cumpără acest zmeur.

 

Rubus idaeus ‘Autumn Bliss Blissy’

Această varietate de zmeur produce fructe toamna. Recoltarea poate începe chiar în luna august. Fructele sunt mari, conice de culoare roșiatică și au o aromă plăcută. Se desprind cu ușurință atunci când sunt culese. Primăvara se pot tăia complet butașii. Cumpără acest zmeur.

 

 

 


Alți rubus

Rubus occidentalis ‘Black Jewel’

Acest soi provine din America de Nord iar centrul producţiei acestui soi  este în Willamette Valley în Statul Oregon. Numele obişnuit este Zmeur Negru şi este primul zmeur a cărui fruct se recoltează primăvara, la începutul lui Iunie.  Planta poate creşte 2-3 metrii în înălţime având lăstari cu ghimpi. Fructul este rotund, 12-15mm în diametru şi se aseamănă cu murele dar gustul este unic şi nu se aseamănă nici cu zmeura nici cu murele. Fructele sunt consumate proaspăt în sezon, sunt uscate sau congelate sau se fac suc din ele. Au un conţinut antioxidant foarte ridicat. Planta se adaptează la multe zone. Cumpără acest zmeur.


 

Rubus hibrizi

rubus-tayberry-medana

Rubus Tayberry ‘Medana’

Rubus Tayberry ‘Medana’

La acest hibrid Tayberry, fructele sunt mai lungi, mai deschise la culoare și mai dulci decât loganberry. Perioada de recoltare este de la mijlocul lunii Iulie în August.Lăstarii sunt împânziți de spini mici. Are nevoie de suport. Pentru că florile și fructele se formează pe tijele din anul precedent, vara după recoltare ar trebui tăiate aceste tije aproape de sol, și lăsate numai tijele care s-au dezvoltat în anul respectiv. Fructele sunt foarte mari între 3,5-4 cm în lungime, în formă conică cu un gust puternic aromat de dulce-acru. Fructele ajung la coacere de la sfârșitul lunii iunie la mijlocul lunii iulie. Este un soi care poate fi recoltat devreme. Produce aproximativ 4 kg pe plantă în plantații și până la 10 kg când planta e singură. Cumpără acest hibrid.

 

Rubus ‘Tayberry Buckingham’

Soiul Tayberry a fost obținut în Scoţia în anii 1960 prin încrucișarea zmeurului cu murul. Acest soi este un hibrid Tayberry şi este identic cu originalul Tayberry înfară de faptul că nu are ghimpi și astfel recoltarea fructelor este mai ușoară. Produce cantități mari de fructe care pot atinge și 5 cm în lungime. Fructele sunt mari de culoare roșu-bordo și foarte gustoase. Sunt mult mai mari şi mai dulci decât fructele de logonberry. Ele trebuie consumate când culoarea lor s-a maturizat de la un roșu la roșu-bordo. Este foarte rezistent la îngheț. Necesită un șpalier. Perioada de coacere este de la sfârșitul lui Iulie până la sfârșitul lui August. Este Autofertil. Pentru că florile și fructele se formează pe tijele din anul precedent, vara după recoltare ar trebui tăiate aceste tije aproape de sol, și lăsate numai tijele care s-au dezvoltat în anul respectiv. Cumpără acest hibrid.

 

Anunțuri

Un comentariu la “Zmeurul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s