Tahiti Lime – Citrus Latifolia

Tahiti Lime (Citrus latifolia) – Lamai verzi

Fructele Tahiti Lime (cunoscută și ca Persian Lime sau Bears Lime), o limette nu foarte pretențioasă, sunt mijlocii sau mari și nu au sâmburi. Culoarea cojii este verde, chiar și la maturitate. De obicei ramurile nu sunt spinoase.

Descriere

Tahiti Lime este destul de viguroasă și crește dacă e plantată afară în zona cu clima caldă până la 4.5-6 m.

Frunzele sunt largi-lanceolate, cu peţiolele înaripate; lăstarii sunt purpurii.

Florile au uşor o nuanță de violet. Ele nu au polen viabil.

Fructul este oval, alungit sau scurt-eliptic, de obicei, rotunjit la bază, ocazional cu dungi sau cu un gât scurt. Vârful este rotunjit cu un niplu scurt. Dimensiunile lui este  4-6 cm lăţime,  5-7.5 cm lungime. Coaja este de culoare verde viu până la coacere atunci când acesta devine palid-galben, netedă, subţire, strâns agăţată de ramură. Pulpa este de culoare galben-verzuie, atunci când ajunge la maturitate, în 10 segmente, acidă, de obicei, fără seminţe, rareori cu unul sau câteva seminţe, mai ales dacă este plantat printre alte specii de citrus.

Origine şi distribuţie

Originea la Tahiti Lime nu este necunoscută. Se crede a fi un hibrind între o limettă Meximacă și o lămâie. În orice caz, se spune că Tahiti Lime a fost introdusă în regiunea mediteraneană prin Iran (numit anterior Persia).  De câteva secole, o Limette identică  numită “Sakhesli” a fost cultivată pe insula Djerba în largul coastei Tunisiei, şi că numele local înseamnă “de la Sakhos”, un vechi nume arab pentru Chios, un insulă din Grecia.   Comercianţii portughezi, probabil, au dus-o în Brazilia, şi a fost aparent dusă în Australia din Brazilia în 1824. Aceasta a ajuns în California din Tahiti între 1850 şi 1880 şi a ajuns în Florida în 1883.   Aceasta a fost cultivată la Lacul Placid în 1897. Această Limmette a fost cultivată și în California, dar nu a fost crescută extensiv acolo, pentru că cea mai mare parte a culturilor de Limette din California, a fost în principal, Mexican Lime. În Florida, Tahiti Lime rapid a luat locul limettelor și lămâilor mai sensibile.  După primul război mondial, Tahiti lime a devenit o cultură comercială bine stabilită.   La început, a existat o rezistenţă pe piaţă, cumpărătorii vizualizând Tahiti Lime ca o “lamaie verde”.  În anii 1930, mulți cultivatorii de citrice din Florida au cultivat Tahiti lime pentru venituri suplimentare şi, în 1949, dezvoltarea de concentrat de limeadă a furnizat un impuls suplimentar pentru industria Tahiti Lime. (limonada este din lamăi, limeada din limette)

Recoltatul

Limettele Tahiti sunt recoltate de 8-12 ori pe an, o dată pe lună în timpul iernii, dar 70% din recoltă se maturizează din Mai până în Toamnă. Perioada de vârf este de iulie-septembrie.  În cazul în care fructele sunt culese prea devreme, ele vor fi deficitare în suc.  Dacă sunt lăsate prea mult timp pe copac, fructele se vor defalca şi vor deveni gălbui.

Depozitarea

Liettele Tahiti nu necesita uscare. Fructe proaspete rămâne în stare bună 6 până la 8 săptămâni la frigider.

Boli şi dăunători

Acarianul citricelor (acarianul purpuriu, păianjenul roşu, acarianul păianjen), pot infesta frunzele și fructele de Tahiti lime.

Utilizarea alimentară

Tahiti Lime este utilizat pentru a face limeadă  (suc concentrat de limette). În Florida sucul de limette este frecvent utilizat ca o alternativă la oţet în sosuri şi sosuri.

Alte utilizări

Zeama de limette este folosită pentru a clăti părul după șamponare.  Șuvițe de păr au fost albite prin aplicarea de suc de limette şi apoi a ieşi în soare pentru un timp. O persoană ar trebui să se asigure că nu rămâne deloc  ulei din coaja de limette pe mâinile lor atunci când face acest lucru.  Zeamă de limette a fost aplicată pe față ca o loţiune de împrospătare.

Toxicitate

Expunerea excesivă la uleiul din coaja de Tahiti lime poate cauza dermatită.  Rularea limettelor între mâini înainte de a le strânge în scopul de a extrage mai mult de suc vor acoperi mâinile cu ulei şi acest lucru va fi transferat la orice părţi ale corpului care sunt atinse înainte de spălatul pe mâini. Expunerea ulterioară a acestor părți la soare adesea rezultă în zone maro sau rosu intens care provoacă o mâncărime, şi uneori vezicule severe. Seva de copac şi zgârieturile provocate de spinii limmetelor pot provoca erupţii cutanate la persoanele sensibile. Așa că este indicat să vă spălați bine pe mâini după ce rulați limette între mâini și deasemenea unde seva de copac atinge pielea.