Planta Kiwi

KIWI – Actinidia Deliciosa Jenny

Cu acest soi autofertil “Jenny” poți crește acest fruct în grădina ta pentru că nu este nevoie de plante de sex diferit pentru a se produce fructe. Produce o recoltă mare în Septembrie-Octombrie. Înflorește din mai până în Iunie. Ei pot fi crescuți afară pe un șpalier, pe un perete orientat spre sud. Au coarde viguroase, ca de liane. Kiwi crește similar cu vița de vie, dar mult mai repede. Rezistă până la -24 grade Celsius. (USDA Europa zona 6)  Asta înseamnă că acest fel de kiwi poate fi cultivat chiar și în zonele de deal ale Romaniei. Primul rod poate avea loc la 3-5 ani.

Soiul Jenny este singurul soi pur autofertil, așa că probleme cu polenizarea nu vor fi. Este mai rezistent la îngheț decât celelalte varietăți și rodește și în zone temperate.

Frunzele

Frunzele mari, de culoare verde închis, au forma ovala înspre rotunda, cu 17-25 cm diametru. Frunzele și lăstarii tineri sunt acoperiți cu peri roșiatici, pe când frunzele mature au peri de culoare verde închis pe partea superioară și albi, cu vene albicioase pe partea inferioară.

Florile

Sunt mari, au 2,5-5 cm diametru, culoare albă spre crem și oarecum parfumate; apar câte una sau câte trei, pe vițe, la axilele frunzelor. Perioada de înflorire se întinde pe mai multe săptămâni, din mai până în iunie, în funcție de condițiile climaterice.

Fructul

Este oval, ovoid sau oblong, lung de 5-7cm, cu pielita maronie.  Fructul soiului Jenny este puțin mai mic comparat cu cel din comerț (aproximativ 5-7cm), dar nici nu este așa de păros ca cel din comerț. Pulpa fructului este fermă, tare până când e complet copt și are o culoare verde deschisă, străluctitoare, uneori gălbuie sau maronie. Mijlocul fructului este succulent, cu linii demarcatoare între care se află semințe mici, de culoare purpuriu închis sau aproape negre. Aroma fructului este dulce acrișoară înspre acidă.

Origine

Kiwi este originar din valea râului Yangtze, din nordul Chinei și din provincia Zhejiang, pe coasta estică a Chinei.

Soiurile care nu sunt autofertile

Pot fi probleme cu soiurile care au nevoie de plante de sex diferit. Planta bărbătească în special, nu prea crește viguros. Aceasta lăsa planta femelă cu o creștere abundentă dar fără fruct.  Deasemenea varietățile mai vechi au nevoie de foarte mult soare pentru a rodi, care le-a restricționat popularitatea în Europa.

Cum s-a ajuns la un soi autofertil

Venhorst Kiwi Cultures din Olanda este specializat în cultivarea plantelor kiwi de 25 de ani. În 1984. după multe teste și experimente au început pe o scară mai mare cultivarea plantelor kiwi. La început se cultivau soiurile “Hayward”(femelă)și “Atlas”(mascul) în ghivece cu diametru de 12cm. Pentru o recunoaștere mai bună plantele femele și mascule erau cultivate în ghivece de culori diferite.

Dar apoi în anul 1986, s-a făcut o descoperire neobișnuită. O plantă din “Haywards” avea diferențe clare în comparație cu celelalte plante.  Datorită acestui lucru planta a fost dusă într-un laborator pentru teste și a fost înmulțită prin propagarea țesutului (plant tissue culture).Apoi a fost plantată în diferite locații. După 3 ani suspiciunea senzațională a cultivatorilor a fost confirmată. Acest kiwi a fost o plantă autofertilă. În floare erau componente femele și componente mascule. Plantele au fost din al treilea an pline cu fructe. Fructele au fost mai puțin mai mici decât soiul Hayward, dar numărul de fructe pe plantă a fost enorm. Senzația biologică a fost perfectă și Actinidia deliciosa “Jenny” s-a născut.  Această plantă autofertilă a fost numită Jenny, după cea mai mică fiică a cultivatorilor.

Cultivare și îngrijire

Arbustul kiwi are nevoie de o lungă perioadă de dezvoltare (cel puțin 150 de zile calde, fără îngheț), care nu trebuie să se suprapună peste perioadele reci din toamnă sau iarna târzie.

Plantarea

Kiwi poate fi plantat și într-un loc cu parțială umbră, dar cel mai bine se dezvoltă într-un loc însorit, în care se poate întinde pe un spalier. Vițele trebuie protejate de vântul puternic, pentru că rafalele puternice pot rupe lăstarii nou apăruți de pe tulpina.

Pământul

Asigură-le un pământ bogat în nutrienți cu compost bine fermentat. Solul trebuie să aibe un drenaj bun. Le place un pământ oarecum acidic.(pH 5-6.5) Frunzele vor arăta lipsa de nitrogen dacă pământul nu este mai acidic. Arbustul nu tolerează solurile cu concentrație mare de sare.

Odată ce planta a fost așezată în locul ei final, udați-o bine și după aceea lăsați-o câteva săptămâni înainte ca să o udați din nou.

Sprijinirea plantei

Planta kiwi este un arbust cu vițe lungi, viguroase și lemnoase, asemănătoare lianelor.  În natură ea crește în copaci. Ea nu își pot sprijini greutatea și se va întinde pe o suprafață de zece metrii. Ea are nevoie de un sprijin puternic cum ar fi un șpalier mare, bara metalică sau un gard peste care să-și întindă vițele lungi.

Pentru un simplu șpalier puteți confecționa unul în formă de T, la care ambele laturi să fie lungi de 2,5 metri, dintre care 60 de cm trebuie să fie în pământ, iar prin laturile de sus sa treceți niște sârme. Sau puteți utiliza o scăriță specială care se găsește și în comerț. Plantele kiwi stau agăţate și pe sârmă, asemenea viţei-de-vie din curtea bunicilor de la ţară.

Irigarea

Plantele kiwi au nevoie de mari cantități de apă în timpul perioadei de creștere dar trebuie să fie într-un pământ cu drenaj bun. Nu au nevoie de multă udare numai dacă treceți printr-o perioadă de secetă. Trebuie udate regulat în timpul căldurilor din vară. Nu lăsa niciodată o plată să treacă prin stressul secetei. Stresul cauzat de secetă se manifestă prin căderea frunzelor, îngălbenirea sau arderea marginilor acestora, iar în cazuri extreme se ajunge la căderea tuturor frunzelor și apariția unor lăstari tineri.Mai multe plante mor datorită problemelor legate de apă decât din oricare alt motiv.

Fertilizarea

Kiwi trebuie tratat cu substanțe fertilizatoare, mai ales cu nitrogen, element de care are nevoie din plin, mai ales în prima jumătate a sezonului de creștere. Adaosul de nitrogen la sfârșitul perioadei va duce la apariția unor fructe mai mari, dar acestea nu vor rezista la depozitare.

În solurile alcaline, un fertilizator pentru arbuști fructiferi trebuie turnat în jurul tulpinii, dupa care pământul trebuie udat bine – această operație trebuie efectuată la începutul lunii martie.

În Aprilie trebuie pus un compost  bine fermentat (bălegar) în jurul plantei dar stratul nu trebuie să intre în contact direct cu tulpina, pentru că poate putrezi coroana arbustului.

Urmează apoi tratamente suplimentare odată pe lună, în perioada de înflorire, de la începutul verii și până în perioada de rodire, până în Septembrie.Se pot folosi substanțe care conțin și alte elemente nutritive și minerale necesare plantelor.

Tăierea și conducerea plantei kiwi

Kiwi este ușor de crescut – a face să rodească e problema. Ei vor crește foarte mari dacă îi lași dar pot fi controlați prin tăiere – aceasta va mări rodirea. Dar e foarte ușor să tai toate coardele  roditoare, așa că trebuie să ai grijă.

La sfârșitul primului sezon:

Dezvoltă o tulpină permanentă. Dacă plantele nu au crescut suficient de mult, taie-le jos până la 4 sau 5 muguri vizibili și încearcă din nou.

La sfârșitul sezonului al doilea:

Dezvoltă  cordoanele principale permanente. Nu lăsa coardoanele să se încolăcească în jurul sârmei din mijloc pentru sprijin. Leagă-le la fiecare 50-60 cm. Dacă se încolăcesc în jurul sârmei, s-ar putea să se constrângă în anii care vin.

La sfârșitul sezonului al treilea:

Dezvoltă coarde roditoare. Coardele ar trebui să se formeze pe părțile opuse ale cordoanelor , la intervale de 20-25cm. Dacă le lași mai apropiate vei avea vițe încâlcite. Coardele sunt ținute 2-3 ani, apoi sunt tăiate pentru a face loc altora noi.

Fructul crește pe coarde care au cel puțin un an, care au părți internodale scurte( distanța dintre 2 frunze), care au muguri dezvoltați și care sunt expuse la soare.

La sfârșitul sezonului al patrulea:

Structura de bază a plantei este completă. Cantitatea fructele scade în fiecare an – cu cât e mai bătrână coarda, cu atât mai puțin rod va face. Așa că ar trebui să tai coardele care au 3 ani, până la cordon pentru a mențina planta tânără. Menține câteva coarde sănătoase, coarde de un an sau doi și vei avea roade bune.

La sfârșitul sezonului al cincilea:

Tăieri de menținere. Din acest moment, după ce planta a rodit, taie coardele vechi ce își încheie ciclul de viață. Lasă coarde noi să se dezvolte din cordon la baza coardelor vechi și dirijează noile coarde.

Tăierile din iarnă

Tăierile din iarnă se fac în ultima săptămână din ianuarie sau prima săptămână din Februarie. Scopul tău va fi să lași un număr optim de coarde de 1 an, distribuite în mod egal pe plantă.Fiecare viță va trebuie restricționată la spațiul ei alocat, altfel se va învârti în jurul vecinilor ei și vei avea o junglă legendară.

Tăierile de corecție din vară

Tăierile din vară sunt esențiale pentru a menține un aspect ordonat, spațiu și accesul luminii la coardele roditoare. Va trebui să tai de mai multe ori în perioada de creștere. Începe în Aprilie și Mai, când coardele neroditoare, care nu sunt necesare pentru sezonul următor, pot fi înlăturate. Mlădițele care cresc drept în sus pot fi tăiate la 2 sau 3 muguri. Aceasta va menține un punct de creștere pentru mai multe coarde roditoare care trebuie să înlocuiască pe cele tăiate sau unde creșterea rapidă poate lua naștere.  Orice mlădițe care se încolăcesc sau se încâlcesc vor trebui scurtate.

În timpul lunilor Iunie și iulie, va apărea creșterea rapidă așa că tăierea este esențială pentru a menține un aspect ordonat.  Coardele care vrei să le ții pentru sezonul următor trebuie selectate și lăsate și creșterea excesivă pe o coardă dincolo de fruct poate fi scurtată la o lungime ușor de mânuit.  Lungimea ușor de mânuit este determinată de competiția pentru spațiu de la coardele din jur. Înlătură mlădițele care se încolăcesc și restrânge planta la spațiul alocat.

În August s-ar putea să mai trebuiască efectuate tăieri pentru a preveni încâlciri și pentru a menine lumina soarelui la coardele roditoare.

Rodirea și recoltarea

Fructul începe să apară ca și niște boabe verzi care cresc cât o prună mare. Rapiditatea cu care se coace kiwi depinde de soiul cultivat și de condițiile climaterice. Ele își schimbă culoarea de la verde la maro odată ce s-au copt. Când această culoare se schimbă le poți culege. Pentru cei care cresc acasă un kiwi, cel mai bine este să așteptați până la 1-15 noiembrie, dată până la care semințele din interior sunt deja negre.

Ele sunt de obicei tari și durează câteva săptămâni până se înmoaie pentru a putea fi servite. Dacă le culegi prea repede ele se vor acri și nu vor avea nici o dulceață, în timp ce dacă le lași prea mult fără să le culegi vei avea niște fructe mult prea moi.

Odata cules, fructul trebuie așezat într-o pungă de plastic și apoi depozitat în frigider. Ele vor rezista în frigider câteva luni în sertarul pt fructe.  Când e nevoie, kiwi poate fi scos din frigider și lăsat să se mai coaca, în aer liber. În condiții bune, fructele se pot păstra și câteva luni.

Iernarea

Toate  plantele kiwi tinere au nevoie de o perioada de adaptare la frigul primelor iernii.  Ele trebuie aclimatizate ușor cu temperaturile scăzute, pentru că orice scădere bruscă poate duce la crăparea trunchiului și astfel la îmbolnăvirea vițelor. Înghețurile care pot interveni iarna târziu omoară mugurii lipsiți de apărare, lucru care limitează recolta de fructe.

Unii oameni restricționează kiwi într-un ghiveci și îi aduc înăuntru iarna. Dar acest lucru nu este necesar pentru că soiul Jenny este foarte rezistent și poate suporta o iarnă în Romania. Deasemenea se poate prelungi dezvoltarea plantei acoperind-o iarna, determinând-o astfel să rodească mai mult anul următor. În majoritatea cazurilor soiurile autofertile sunt cele mai potrivite pentru zona noastră.

Kiwi în România

Culturilor de kiwi le merge foarte bine în zonele în care sunt plantaţi caişi şi piersici.

La institutul agronomic București  întâlnim kiwi afară, dar soiurile lor au nevoie de plante de sex diferit.

Primul experiment de la Mehedinți

Prin anii ‘80, la pauză, între un arat şi un rânit la vaci, ţăranii din Mehedinţi obişnuiau să mănânce câte un fruct de kiwi cules din propria grădină. Mulţi dintre ei creşteau arbuşti de kiwi, luaţi de la Staţiunea Pomicolă Zonală, cea care încerca să aclimatizeze un soi şi la noi. Unii români poposeau prin zonă special să vadă minunea. Asemenea fructe, originare din China, se mai găseau doar prin locuri pe care ei le văzuseră numai prin atlasul geografic: Grecia, Spania, Australia şi Chile, Noua Zeelandă, SUA, Italia, Japonia sau Franţa. Arbuştii de kiwi au fost aur curat pentru solurile nisipoase ale Mehedinţiului – nu numai că le-au fixat foarte bine, dar le-au şi îngrăşat. Plus că soiul s-a aclimatizat neaşteptat de bine. Şi oricum, pe pământurile alea culturile tradiţionale nu prea mergeau. Dar toate astea n-au durat prea mult, a venit Revoluţia şi s-a ales praful de plantaţiile de kiwi.

Plantația de la Ostrov

În localitatea Ostrov din Constanţa, plata kiwi, a făcut furori. Cu 15 ani în urmă, o echipă de profesori vizionari de la Facultatea de Horticultură din cadrul USAMV Bucureşti, a adus de pe ţinuturile italiene primii butaşi de kiwi spre a-i aclimatiza şi dezvolta într-o plantaţie fascinantă din Dobrogea, perimetru agricol pe care ei îl imaginau a fi una dintre cele mai roditoare grădini ale Europei.

Câmpul experimental ales de ei este localizat în zona fostului IAS Ostrov şi măsoară nu mai mult de 2 hectare. Timp de 8 ani, până când IAS-ul a fost privatizat, s-au aflat sub supravegherea lor ştiinţifică 6 soiuri de kiwi specia Actinidia Deliciosa şi câteva selecţii din Actinidia Arguta, asupra eficienţei cărora urmau să se pronunţe profesori şi specialişti care au condus procesul de ameliorare şi multiplicare.

În anul de referinţă 2008, concluziile lor sunt următoarele:
- Plantaţiile de kiwi din România reprezintă o şansă economică şi socială încurajatoare.
- Aclimatizarea culturii de kiwi se justifică atât din punct de vedere pedoclimatic, cât şi economic.

- În condiţiile unei ierni extrem de geroase, cea din 1993, butaşii de kiwi ce se aflau în primul an de viaţă în plantaţie au supravieţuit în proporţie de 80%, procent ce creează certitudinea că o plantaţie viguroasă va suferi pierderi mult mai mici.

Producţia realizată în cazul unor soiuri ar putea să atingă nivelul celor mediteraneene, cu condiţia ca sistemul de irigare, existent în plantaţia de la Ostrov, să fie folosit. Cultivatorii au reuşit să scoată la hectar şi 2.000 de tone de kiwi.

În pofida acestor realizări cel puţin încurajatoare, câmpul experimental de la Ostrov este pe cale de a se închide. Actualul patron-concesionar pare a fi nemulţumit de realizările productive şi declară că va desfiinţa plantaţia. Se pare că la originea intenţiilor nesăbuite ale acestuia se află, în fapt, motive concurenţiale. Domnul patron funciar este în acelaşi timp un mare jucător pe piaţa importurilor de fructe exotice şi ar avea temerea că dezvoltarea acestei industrii în România i-ar încurca afacerile.

Înmulțire

Poți crește kiwi din semințe, dar nu soiul Jenny.

Semințele din fructele cumpărate de la magazin pot fi plantate în Noiembrie și semințele vor germina până în primăvară.Trebuie folosit un amestec de pământ fin, nisipos, care trebuie menținut umed, dar nu îmbibat cu apă. Semințele germinează în 4-5 săptămâni. Plantele obținute astfel vor trebui altoite pentru a produce arbusti viguroși. Majoritatea plantelor care vor ieși vor fi plante bărbătești, și va trebui să aștepți ca să poți să le deosebești. Ai nevoie doar de o plantă bărbătească și o plantă femelă. Ar trebui să le plantezi la 5 metrii depărtare. Va trebui să le ajuți la polenizare, luând polenul și suflând peste florile femele.

Kiwi cumparați din sere sunt, de obicei, deja altoiți sau obținuți din butași.

Plantele de kiwi obținute din butași sunt de obicei mai rezistenți la frig; dacă se usucă până la nivelul solului, un kiwi obținut din butaș va da lăstari noi la primăvară, lăstari care vor avea aceleași caracteristici ca planta inițială.

Boli și dăunători

Kiwi nu are prea multe probleme din acest punct de vedere, probabil și datorită faptului că dăunătorilor nu prea le plac frunzele, scoarța și rădăcina arbustului. Un lucru ciudat este că scoarța are o aromă mentolata și pisilor le place să o roadă; când arbustul e mic, acest lucru poate fi o problemă, mai ales că astfel se pot pierde lăstarii noi din primăvara. Melcii pot ataca ramurile tinere. Alti dăunători mai sunt cârtițele, puricii plantelor, precum și nematodele, care reduc vigoarea arbustului.